La cumpăna serilor

Câte iluzii (ne) construim de-a lungul unei vieți… Nici cerul nu le acoperă, nici pământul nu le odihnește, nici frunzele nu le mângâie. Uneori mi se face dor de non-gânduri. Și de lipsa înțelesului lor.

E un act de curaj… să-ți ierți propriile greșeli, îndoieli, vulnerabilități. Și să nu te mai întorci la ele. Niciodată.

Adumbriri… însoriri…

Cafeaua de dimineață a devenit un fetiș. Mai ales dacă afară se ivește spumos o duminică adumbrit – însorindă, cu senzații răcoroase, bune de frământat în căușul gândurilor ori conversațiilor noastre. Poate fi și un prilej de introspecție sau, dimpotrivă, de pus la colț toate frământările, îndoielile, temerile noastre și de trăit viața simplu, cum ne-a fost, de fapt, hărăzit.

Echinocțiu, desigur

De la o vreme, cel puțin pentru mine, anotimpurile acestea vin la timpul lor… astronomic. Primăvara știm când s-a instalat și, de atunci, tot așa… iar toamna, iată – mă anunță presa că azi i-ar fi începutul.

Toamna astronomică – anotimp de studiat foi de carte și de ascultat/scris/visat povești cu oameni.

Apăsător

O zi grea. Adunând tot colbul divergențelor și toată zădărnicia vrerii. Nu e ușor să ții piept tumultului exterior, mai ales când nici în tine nu e prea domol. Lumea e o plajă de cutii goale ce regretă cândva-conținutul. Poate mâine va fi mai blând.

Răcoare

S-a instalat un friguț cam prea devreme. E totuși septembrie, știm. Și abia așteptam să scăpăm de caniculă. Dar parcă acum e prea rece, mai ales diminețile. Cu toate astea, îmi place cum se simte această răcoare care ne umple plămânii și sufletul cu dezmorțiri. Fiorii (fie ei și datorați atmosferei) te fac mai treaz, mai viu, mai „pe fază”. Să ne bucurăm, așadar, de prospețimea și de culorile toamnei care, iată, își face cuminte loc și prin gândurile noastre.

Rămășițele zilei

E o zi… ca oricare alta, ar spune unii. Poate. La TV, pe un post găsim rigoare, bun simț, respect și tradiție. Pe alt post se vorbește despre voluptatea trădării. Ai de unde alege, în fond fiece cuvânt rostit/fiece moment trăit e rezultatul unei alegeri. Și atunci când nu vorbim, alegem – o rămășiță fragilă de gând.

Colorit

De pe o zi pe alta s-a schimbat anotimpul. Bate un vânt năprasnic, aproape să rupă crengile copacilor. Frunzele, bietele de ele, nu mai înțeleg nimic. Abia se coloraseră, bucuroase că vor încânta priviri, și au ajuns deja, violent, pe caldarâm. Cafeaua aburindă se răcește într-un minut dacă nu ești atent și o lași în dreptul ferestrei deschise, în bătaia vremii. Cel mai bine o duc acum coafezele – doamnele se vopsesc cu sârg în culorile toamnei, ca și când, așa, gândurile le-ar aduce și roade, însutit.

Adelante

Gândurile durute sunt și cele care te îmbărbătează temeinic pentru viitor. A le pritoci îndelung ca pe varza murată nu e, însă, o soluție. Lasă-le să vină, să doară – dacă altceva nu pot ori nu știu – și să se ducă pe apele sâmbetei. Amintirea lor poate fi un imbold pentru pasul înainte. Doar să vrei.

Parfum

Vine de afară o adiere ce aduce a măr copt, însoțit de praf de scorțișoară. Nu e încă vremea lui, dar de ce ar trebui să fie „o vreme a lui”? Unui vecin îi e pesemne poftă de toamnă adevărată… vine ea îndată, fiți fără grijă. Aproape sigur vor veni apoi zile în care vom tânji după vară. Ne va fi părăsit, însă, de mult timp.

Tu ce mai faci? Cum ești? Ți-a spus azi cineva că, datorită ție, i s-a-nseninat inima, luminând cald un gând de alint? Dacă nu ți-a spus, mergi acolo unde cuvântului nu îi este rușine să fie rostit. N-am crezut niciodată în durabilitatea iubirilor care merg doar pe intuiție și se (pe)trec tăcând.

P.S. Blogul acesta nu e un jurnal. Ci o sumă de povești. Permite-ți să le asculți. La un măr copt, cu scorțișoară.